Astăzi, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Constanța, CVM Tomis susține ultimul test al Grupei A din Liga Campionilor, împotriva italienilor de la Copra Piacenza. Deși au deja asigurată prezența în Top 12, constănțenii promit că nu vor permite ca șirul victoriilor să le fie întrerupt.
- Publicitate -
Încă de la startul competiției, când a învins pe Piacenza chiar în Italia, CVM Tomis s-a "așezat" confortabil în fotoliul de lider și nimic și nimeni nu a putut clinti formația constănțeană de acolo. Elevii lui Martin Stoev au acumulat 13 puncte în cele cinci partide disputate până acum. În clasament, pe locul al doilea urmează Piacenza (10 puncte), pe care o victorie la Constanța ar ajuta-o să facă un pas important către următoarea manșă, având în vedere faptul că în Top 12 se califică echipele câștigătoare ale celor șapte grupe, alături de cinci echipe clasate pe poziția a doua, care au acumulat cele mai multe victorii. Belgienii de la Roeselare se situează pe locul al treilea, cu șase puncte, în timp ce Dragons Lugano ocupă ultimul loc, cu un singur punct.
Publicul constănțean este așteptat, în această seară, la Sala Sporturilor, pentru a susține echipa.
"Publicul are șansa să vadă un volei de calitate, la nivel înalt, un spectacol frumos pe care îl vor face cele două echipe. Constănțenii pot fi martori la cea de-a 20-a victorie consecutivă a Tomisului. Așa cum am promis încă de la început, intrarea va fi liberă", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv al clubului constănțean, Serhan Cadâr.