CVM Tomis Constanța a făcut primul pas greșit în actuala ediție a Diviziei A1 de volei masculin. Sâmbătă dimineață, la București, campioana României a pierdut partida cu Steaua, din etapa a treia a returului, cu scorul de 1-3 (23-25, 26-24, 22-25, 14-25). Din pricina acestui eșec, formația antrenată de canadianul Stelio De Rocco a coborât pe locul secund în clasament (25 p), cedând șefia Stelei (26 p).
- Publicitate -
Celelalte rezultate ale rundei: CSS LAPI Dej - CSS Constam Buzău 0-3, VCM LPS Piatra Neamț - VCM Rm. Sărat 3-0, CSS Unirea Dej - Explorări Baia Mare 1-3, Remat Zalău - Phoenix Șimleu Silvaniei 3-0. Etapa viitoare (26 ianuarie), CVM Tomis va avea meci în deplasare, la Buzău.
Altfel, voleibaliștii constănțeni au plecat, ieri dimineață, spre Polonia, unde vor susține, mâine, de la ora 21, partida cu Domex Czestochowa, contând pentru sferturile de finală ale Cupei CEV.