Cel mai interesant meci al etapei a treia a Diviziei A1 la volei masculin s-a jucat, sâmbătă, la Dej, unde localnica Unirea a primit vizita celor de la CVM Tomis Constanța.
- Publicitate -
Gazdele au avut un debut foarte bun de partidă, adjudecându-și primul set cu 25-20, însă constănțenii și-au valorificat plusul de valoare și experiență în parțialele doi și trei, în care s-au impus la mare luptă, 26-24, respectiv 25-23. "Cărțile" erau făcute, așa că setul patru n-a mai fost decât o simplă formalitate pentru constănțeni, 25-16.
Așadar, CVM Tomis câștigă cu 3-1, o victorie prețioasă pentru jucătorii antrenați de Martin Stoev.
Iată și celelalte rezultate ale rundei: Phoenix Șimleu Silvaniei - U Cluj 3-1, Știința Explorări Baia Mare - LPS Piatra Neamț 3-0, ACS Volei Municipal Zalău - Dinamo București 3-0, SCM U Craiova - CSM Agronomia București 3-0. Arcada Galați a stat.
Etapa viitoare (sâmbătă, 2 noiembrie), CVM Tomis va juca, la Sala Sporturilor, cu Phoenix Șimleu Silvaniei.
Ovidiu ADRIAN