Vineri, 05 Iunie 2026

Dan Lăzărescu, dispus să ocupe funcția de președinte al CCA

de Cuget Liber Miercuri, 29 Aprilie 2009 365 2 min citire
Fostul arbitru Dan Lăzărescu, aflat printre candidații la funcția de președinte al CCA
a declarat, ieri, că a avut o discuție cu Mircea Sandu pe această temă și i-a transmis că este dispus să ocupe această funcție.
"Am discutat cu Mircea Sandu, mi-a spus că sunt pe lista candidaților la șefia CCA. Eu i-am spus că l-aș vota pe Aron Huzu pentru a fi președinte, dacă aș face parte din Comitetul Executiv. În momentele astea, când arbitrajul este în groapă, trebuie să uităm de orgolii și să încercăm să-l ajutăm să iasă din ea", a spus Lăzărescu, adăugând că arbitrajul suferă în prezent de lipsă de credibilitate, nu de valoare, iar dacă va face parte din noua conducere a CCA, va face tot posibilul pentru a remedia acest lucru: "Eu nu țin de funcție, președinte, vicepreședinte, membru sau altceva. Important e să facem ceva pentru arbitraj, voi ajuta așa cum pot. În cazul arbitrajului românesc, nu e vorba de lipsă de valoare, ci de credibilitate. Vechea conducerea a CCA a greșit mai ales în comunicarea cu presa".
Comitetul Executiv al FRF alege, astăzi, noul președinte al CCA, ca urmare a demisiilor lui Gheorghe Constantin, Marcel Lică și Nicolae Grigorescu din fruntea comisiei.
Cei cinci candidați pentru această funcție sunt Ion Crăciunescu, Aron Huzu, Dan Lăzărescu, Vasile Avram și Cornel Sorescu.
***
Fostul arbitru internațional Aron Huzu a declarat, ieri, că i-a cerut președintelui FRF, Mircea Sandu, mai multe garanții pentru a prelua conducerea Comisiei Centrale a Arbitrilor, iar cel mai important lucru este autonomia.
"Sunt mai multe cerințe pe care i le-am expus președintelui, dar cea mai importantă este autonomia, pentru că fără ea nu se poate face nimic. Restul nu are rost să le discutăm acum. Voi detalia în momentul în care vom cunoaște exact cine va conduce Comisia Centrală a Arbitrilor", a declarat Huzu.
În legătură cu votul din Comitetul Executiv, de astăzi, fostul arbitru din Sibiu spune că se așteaptă la orice, dar cu siguranță va face parte din conducerea CCA.
Taguri
Articolul anterior 16 handbaliste pentru "dubla" cu Polonia
Articolul următor Alibec, gol în România - Turcia 2-2

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei