Antrenorul Dan Rădulescu a declarat, pentru "Cuget Liber", că, deși, legal, este antrenorul lui CS Năvodari, în perioada următoare nu va mai participa la activitatea echipei, urmând a depune memoriu la Federația Română de Fotbal.
- Publicitate -
"Ieri (n.n. - joi), când m-am prezentat la antrenament, am găsit vestiarele sigilate. Pentru binele băieților și pentru a nu le crea probleme, am decis să stau deoparte. Nu mă retrag, în acte eu sunt antrenorul, dar, cum pe cale amiabilă nu s-a rezolvat situația (notificarea mea adresată clubului nu a primit răspuns în cele trei zile), am decis să mă adresez instanțelor federale. În plus, am depus o plângere penală pe numele lui Marian Cârnu", ne-a declarat Rădulescu, prezent, vineri, în tribună, la meciul de la Rm. Sărat.
De echipă se ocupă acum tehnicienii Constantin Funda și Gică Mina. Vom reveni.