Candidatul PDL la Primăria Constanța, senatorul Dorel Constantin Onaca, a susținut, la finalul săptămânii trecute, o serie de întâlniri cu locuitorii orașului tomitan. Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, în zona centrală a orașului, Onaca a discutat cu tinerii constănțeni despre locuințele ANL. În acest sens, senatorul le-a explicat acestora care vor fi modalitățile de accesare a fondurilor europene, atrăgând atenția asupra faptului că toți cetățenii Constanței, indiferent de vârstă, vor beneficia de aceste facilități. Printre prioritățile programului "Solidaritate pentru Constanța", candidatul PDL a inclus: parcările moderne, căminele pentru bătrâni, locuințele pentru constănțeni.
- Publicitate -
De asemenea, Onaca a dezbătut câteva aspecte esențiale și cu locuitorii din zona pieței Griviței, acolo unde constănțenii s-au plâns de actualele forme de monopol ale administrației locale. În acest context, Dorel Onaca a expus și proiectele privind ocuparea forței de muncă disponibilizate. Totodată, el a subliniat importanța ieșirii la vot a constănțenilor, cu ocazia alegerilor locale din acest an. Printre problemele ridicate de locuitori s-au numărat pomenile electorale, crearea de adăposturi pentru animalele părăsite, precum și urbanismul haotic practicat în prezent.
Tot la finalul săptămânii trecute, candidatul PDL pentru fotoliul de primar al Constanței s-a întâlnit și cu locuitorii din zonele Abator și Gară, ceea ce a constituit un prilej de dezbatere a temelor edilitare de actualitate. Din acest punct de vedere, s-au remarcat, în contextul întâlnirii, mirosurile emanate de canalizările din zona pieței, bălțile și noroiul de aici, precum și starea deplorabilă a carosabilului. Din discuțiile purtate a reieșit nevoia unor schimbări imperios necesare: gospodărirea orașului, curățenia, liniștea și sănătatea mediului și a constănțenilor.
La finalul întâlnirilor, senatorul Onaca a promis constănțenilor un oraș curat, liniștit, în care vârstnicii să beneficieze de condițiile optime unei vieți lipsite de griji.