Vineri, 05 Iunie 2026

Daniel Pancu, suspendat două meciuri de Comisia de Disciplină a UEFA

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 29 Octombrie 2024 136 1 min citire
Daniel Pancu, suspendat două meciuri de Comisia de Disciplină a UEFA
Selecţionerul echipei naţionale de tineret, Daniel Pancu, eliminat de arbitru în meciul România - Elveţia, scor 3-1, din preliminariile Campionatului European Under-21 din 2025, după o ieşire nervoasă şi proteste, a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a UEFA cu o suspendare de două meciuri, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
„Comisia de Etică şi Disciplină UEFA a anunţat decizia în ceea ce îl priveşte pe Daniel Pancu, după gestul acestuia din partida România U21 - Elveţia U21, disputată pe 15 octombrie, în Giuleşti. Daniel Pancu şi-a aflat sentinţa după ce a văzut cartonaşul roşu în ultimul joc din preliminariile pentru EURO U21 2025. În minutul 28 al meciului din Giuleşti, Pancu a primit direct cartonaşul roşu după ce a intrat pe gazon pentru a protesta la o decizie a arbitrului. Departamentul Juridic al FRF
l-a sprijinit pe selecţionerul U21 la Comisia de Etică şi Disciplină UEFA, sancţiunea dispusă fiind o suspendare de două etape pentru comportament nesportiv”, se menţionează pe site-ul citat.
Administraţia FRF a acceptat propunerea Comisiei Tehnice în ceea ce îl priveşte pe Daniel Pancu, acesta urmând să meargă la Campionatul European din postura de selecţioner.
Ca urmare a sancţiunii UEFA, Pancu nu va putea fi pe bancă la primele două meciuri din faza grupelor. Totodată, în perioada următoare Daniel Pancu va primi şi o sancţiune financiară din partea administraţiei FRF, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit.
Taguri
Articolul anterior Rezultate notabile pentru echipele de volei cadeţi ale CSM Constanţa
Articolul următor Florin Bodog, noul lider al grupului PSD din Senat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei