Selecționerul naționalei de handbal masculin a României, Aihan Omer, i-a anunțat pe componenții lotului să nu-și facă program de Revelion.
- Publicitate -
Băieții nu vor pleca pe la casele lor, ci vor chefui - bineînțeles, cu măsură - la Clubul Atlantic din Reșița.
Tricolorii vor petrece noaptea dintre ani în cantonamentul de la Reșița, singura concesie a "Turcului" fiind aceea că acceptă prezența familiilor sportivilor.
Până una alta, handbaliștii și-au început antrenamentele, în sistem centralizat, la Reșița, unde se pregătesc în vederea participării la Campionatul Mondial din Croația. Sub comanda lui Aihan Omer, se află și șapte jucători de la vicecampioana HCM Constanța: portarii Ionuț Stănescu, Mihai Popescu, extremele Laurențiu Toma, Mihai Timofte, George Buricea și interii Alexandru Csepreghi și Florin Nicolae.
Naționala încheie anul cu testele în compania Serbiei, programate la Belgrad, pe 27 și 28 decembrie, dar repetiția generală pentru Mondiale va avea loc cu ocazia turneului amical din Danemarca (8-11 ianuarie), unde adversare vor fi reprezentativele Islandei, Bosniei-Herțegovina și a țării gazdă.
Plecarea spre Osijec (Croația) este planificată pentru data de 15 ianuarie. La Campionatului Mondial (16 ianuarie - 1 februarie), România este repartizată în Grupa A, alături de Franța, Ungaria, Argentina, Australia și Slovacia.