FC Farul Constanța se pregătește pentru un nou meci dificil în play-out-ul Superligii României la fotbal.
- Publicitate -
Echipa antrenată de Ianis Zicu se deplasează la Miercurea Ciuc pentru duelul cu Csikszereda.
Partida poate fi una foarte dificilă pentru farul, care în urmă cu o săptămână a pierdut pe acel teren cu scorul de 0-1.
Farul vine după o victorie în prima etapă a play-out-ului, acasă, cu Petrolul Ploiești, scor 2-0.
„Un meci foarte important. Un joc pe care trebuie să îl pregătim diferit din punct de vedere al emoțiilor care ne încearcă. În urmă cu o săptămână am jucat acolo și nu a fost așa cum ne-am dorit. Am avut o evoluție mai puțin bună și sperăm ca la meciul de sâmbătă să fim așa cum am demonstrat de multe ori în acest campionat că putem fi. Vrem să facem un meci bun și să reușim să luăm cele trei puncte. Denis Alibec a revenit la antrenament dar nu va face deplasarea pentru acest joc deoarece ne-am asuma un risc foarte mare și ne dorim să îl avem apt sută la sută pentru meciul următor de acasă", a declarat Ianis Zicu.