Echipajul feminin de 8+1, având-le în componență pe constănțencele Diana Bursuc (CS Farul; antrenor - Dumitru Răducanu) și Cristina Ilie (ex-CSU Știința, acum la Dinamo), a câștigat medalia de aur la Campionatele Europene de canotaj pentru seniori, competiție care s-a desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Brest (Belarus).
- Publicitate -
Barca "regină" a României a trecut prima linia de sosire a finalei de ieri, fiind cronometrată în șase minute, 21 secunde, 52 de sutimi. Medalia de argint a revenit echipajului țării gazdă, iar bronzul, celui al Ucrainei.
Alături de Diana și Cristina, au mai vâslit Roxana Cogianu, Ionelia Neacșu, Ioana Crăciun, Adelina Cojocariu, Camelia Lupașcu și Eniko Barabas, cârma fiind ținută de Teodora Stoica.
Anul acesta, echipajul de 8+1 al României cucerise, la Mondialele de la Poznan (Polonia), medalia de argint.
Bilanțul delegației tricolore participante la Europenele de la Brest a fost îmbunătățit de aurul adus, ieri, de echipajul feminin de dublu rame (Camelia Lupașcu / Nicoleta Albu). Cele două sportive au oprit acele cronometrelor după șapte minute, 27 secunde și 28 de sutimi, ele reușind să devanseze echipajele din Rusia și Croația.
De asemenea, Anca Luchian, Irina Dorneanu, Andreea Boghian și Cristina Grigoraș s-au clasat, în această formulă, ieri, pe locul trei în finala de patru vâsle (6:44,14). Prima poziție i-a revenit Ucrainei (6:30,90) în timp ce, pe doi, a venit Italia (6:38,87).
La masculin, în finala de 4 rame, echipajul tricolor format din Ionuț Minea / Andrei Radion / Ionel Strungaru / Marius Luchian a ocupat locul cinci (6:15,19).
Tot ieri, a mai tras în finală și echipajul masculin de 8+1 al României, avându-l în componență pe Petre Codău (LPS "Nicolae Rotaru" CSS Constanța; antrenor - Valentin Sarchizian). După ce, în seriile preliminare, s-a clasat pe locul cinci, iar în recalificări, pe doi, tricolorii au încheiat finala pe ultima poziție.