Ieri, la sediul FRR, a avut loc tragerea la sorți a partidelor din sferturile de finală ale Cupei României la rugby. Derby-ul acestei faze a competiției este cel dintre Dinamo București și RCJ Farul Constanța, dar tot "de foc" se anunță și duelul dintre Constructorul-Cleopatra și Steaua București.
- Publicitate -
Meciul Farului se va desfășura pe teren neutru, iar cel al Cleopatrei, pe stadionul din "Badea Cârțan". Celelalte întâlniri din "sferturi" sunt REMIN Baia Mare - CFR Brașov și Metrorex București - RC Timișoara. Partidele au loc pe 1 martie, iar învingătoarele se vor califica în semifinale, planificate pentru 30 martie. Finala Cupei României se va desfășura pe 10 mai.