Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Divizia A la handbal, play-off: CS Medgidia, victorie dramatică în partida cu CSM Făgăraș

de Sorin MIHALACHE Duminică, 29 Martie 2026 70 < 1 min citire
Divizia A la handbal, play-off: CS Medgidia, victorie dramatică în partida cu CSM Făgăraș
Meci bun făcut de handbaliștii de la CS Medgidia în ultima etapă a turului play-off-ului Diviziei A. La Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei”, echipa antrenată de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga s-a impus la limită, scor 32-31, în fața CSM-ului Făgăraș.
În prima repriză, constănțenii au întâmpinat numeroase probleme la finalizare, atacul n-a prea mers, însă au reușit să stea umăr la umăr cu adversarii, iar tabela indica egalitate la pauză, 13-13.
Deși erorile au continuat pe fază ofensivă, Medgidia a rămas fermă în apărare, iar victoria a venit pe fondul unui mental colectiv puternic, dar și grație publicului din tribune, care și-a încurajat frenetic favoriții.
Oamenii din tribune au reușit să întoarcă rezultatul. Echipa a reacționat la încurajările suporterilor și le mulțumim enorm, așa cum se întâmplă de fiecare dată la Medgidia", a declarat, la finalul partidei, antrenorul Ionuț Deli-Iorga.
S-a terminat așadar 32-31 pentru CS Medgidia, un rezultat extrem de important pentru clasamentul turului play-off-ului de promovare în Liga Națională: locul doi, la egalitate cu CS Teutonii Ghimbav, echipă care a pierdut în această rundă la Pitești.
Medgidia începe returul pe 4 aprilie, cu un meci pe teren propriu împotriva CSM-ului Odorheiu Secuiesc.
Taguri
Articolul anterior Misiune specială la Siliștea. Polițiștii au salvat doi câini abandonați
Articolul următor Salbă de medalii pentru CS Năvodari, la Cupa României de Kempo - K1

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei