Selecționerul naționalei de tineret a României, Daniel Isăilă, a anunțat lotul de jucători pentru partida cu Elveția, programată pe 6 octombrie, la Lugano, ora locală 19.00.
- Publicitate -
Din cei 21 de jucători convocați, doi sunt legitimați la FC Viitorul: Alexandru Cicâldău și Virgil Ghiță. De asemenea, vor face deplasarea în Țara Cantoanelor Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Cristian Manea (CFR Cluj), Dragoș Nedelcu (FCSB), Ianis Hagi (Fiorentina) și Florinel Coman (FCSB), toți cu prezențe în tricoul formației pregătite de Gheorghe Hagi.
Un alt jucător de la FC Viitorul, Andrei Ciobanu, face parte din lotul lărgit al tricolorilor.
După trei partide disputate în Grupa 8 de calificare la Euro 2019, tricolorii ocupă prima poziție, cu 7 puncte. Elevii lui Isăilă s-au impus în deplasările cu Liechtenstein (2-0) și Bosnia Herțegovina (3-1) și au remizat la Ovidiu, cu Elveția (1-1).