În zilele de 17 și 18 septembrie, la București, pe stadionul "Arcul de Triumf", va avea loc Campionatul European U18 la rugby în 7. La competiția organizată de către Federația Română de Rugby, în colaborare cu Rugby Europe, vor participa 12 echipe: Franța, Portugalia, Irlanda, România, Germania, Rusia, Polonia, Italia, Israel, Moldova, Luxemburg și Spania.
- Publicitate -
"Cred că este important pentru sportul românesc să aducem cât mai multe astfel de competiții în țară, să obținem rezultate care reflectă situația curentă a nivelului la care ne aflăm și este un test important pentru toată lumea", a declarat președintele Federației Române de Rugby, Haralambie Dumitraș.
Selecționerul Alexandru Lupu a convocat pentru această acțiune 16 jucători, printre care și doi sportivii legitimați la LPS "Nicolae Rotaru" Constanța: George Ciorbac și Ionuț Vătafu.
"Stejăreii" vor face parte din Grupa C, alături de Irlanda, Israel și Moldova.