Doi luptători legitimați la CS Mangalia, Denisa Macovei și Răzvan Roman, vor participa la Campionatul European de cadeți din Serbia, competiție care va debuta în data de 20 iulie. Denisa va concura în limitele categoriei 72 de kilograme, iar Răzvan este înscris la secțiunea 58 de kilograme, ambii sportivi fiind pregătiți la club de antrenorul Marian Oancea.
- Publicitate -
"Sperăm ca Denisa să confirme forma bună din începutul de sezon, când a devenit campioană națională de copii și cadeți, așa că mergem la Europene după medalia de aur. La rândul său, Răzvan are șanse reale de a încheia turneul pe podium", a declarat, pentru "Cuget Liber", vicepreședintele CS Mangalia, Lucian Luca, membru al Biroului Federal al FR de Lupte.
În 2009, gruparea sportivă din Mangalia a cucerit șase medalii (patru de aur, una de argint și una de bronz) la Campionatele Naționale.