Duminică, 07 Iunie 2026

Doi pugiliști constănțeni vor medaliile europene și calificarea la Mondiale

de Sandra MIHĂILĂ Vineri, 07 August 2015 144 1 min citire
Doi pugiliști constănțeni vor medaliile europene și calificarea la Mondiale
Începând de astăzi și până pe 15 august, la Samokov (Bulgaria), se desfășoară Campionatul European de box pentru seniori.  Conform site-ului oficial al Federației Române de Box, delegația țării noastre va fi formată din șapte pugiliști, printre care și Florentin Niculescu (64 kg), legitimat la CS Farul Constanța, și Ionuț Băluță (60 kg), de la CS Năvodari. Alături de aceștia, vor mai lupta pentru a aduce o medalie României Mihai Nistor (91 kg), Răzvan Andreiana (56 kg), Marian Pița (69 kg) și Cătălin Cristea (81 kg). 
Staff-ul tehnic este compus din Relu Auraș, antrenor principal, Ablalim Ferodim, antrenor, Mihai Constantin, antrenor, Dumitru Dorobanțu, antre-nor, și team liderul echipei, Alexandru Ion Daniel. 
"Obiectivul nostru este clasarea pe locurile fruntașe. Șanse reale la medalie ar avea Nistor, Niculescu, Andreiana. Având în vedere evoluția foarte bună a lui Florentin de la Baku, avem mari speranțe. Depinde ce adversari vom avea", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mihai Constantin, antrenorul lui Niculescu de la CS Farul. 
Primii trei câștigători de la fiecare categorie se vor califica la Campionatul Mondial, care, la rândul său, reprezintă criteriu de calificare la Jocurile Olim-pice, unde românul Mihai Nistor este calificat deja. 
"Șansa acestor sportivi de a par-ticipa la acest Campionat European este noua conducere a Federației Române de Box, care, în pofida situației delicate prin care trece, susține din venituri proprii deplasarea sportivilor. Deși conturile FRB sunt blocate, membrii Biroului Federal au spon-sorizat cu peste 5.000 de euro deplasarea sportivilor", se arată într-un co-municat de pe site-ul FRB. 
Taguri
Articolul anterior Sfârșit de aventură! Bricul "Mircea" se întoarce acasă
Articolul următor Ultimele retușuri ale tablourilor, la Medgidia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei