Luni, 25 aprilie, fostul mare jucător al Farului Constanța, Dumitru Antonescu, a decedat la vârsta de 71 de ani, pe patul de spital, la București, după o lungă suferință provocată de o boală incurabilă. Omul cu aproximativ 400 de prezențe în tricoul Farului, singurul jucător care a reprezentat vreodată clubul de la Marea Neagră la o ediție a Cupei Mondiale, fotbalistul care a purtat cu mândrie de 13 ori echipamentul tricolor nu va fi uitat de suporterii sportului constănțean.
- Publicitate -
"Dumitru Antonescu este un simbol al fotbalului constănțean și un reprezentant de seamă al fotbalului românesc. Este singurul jucător al Farului Constanța care a fost la un Campionat Mondial. Căpitanul celei mai bune echipe a Farului din istorie. Este get-beget al nostru și este omul și sufletul care a trăit într-atâta modestie încât cred că post-mortem să îl declarăm cetățean de onoare al acestui oraș, fiindcă a slujit orașul Constanța, a iubit fotbalul și până în al 12-lea ceas, când fotbalul constănțean părea ca s-a sfârșit. A luptat la grupele de copii a celor de la FC Farul până de curând fiindcă era un om plin de speranță. A suferit mult, au încercat să îl facă bine, este dureros. De astăzi, Constanța este mai săracă", a declarat, pentru Cuget Liber, Elena Frîncu.
Trupul său va fi adus joi la Constanța, iar cel mai probabil vineri va fi înmormântat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!