Începând de marţi, 2 august, şi până vineri, 12 august, naţionala feminină de fotbal junioare U17 a României efectuează un stagiu de pregătire la Arad, unde are programate şi două meciuri amicale, informează Federaţia Română de Fotbal.
- Publicitate -
Tricolorele pregătite de Andra Vela vor întâlni, pe stadionul din Sânnicolaul Mic, reprezentativa Bosniei-Herţegovina U17. Primul meci va avea loc miercuri, 10 august, de la ora 18.00, iar cel de-al doilea, vineri, 12 august, de la ora 11.00, ambele putând fi urmărite în direct pe platforma frf.tv.
26 de jucătoare au fost convocate pentru această acţiune, în lot regăsindu-se şi două sportive de la Farul/Selena SN Constanţa: fundaşul Isabela Năstase şi mijlocaşul Alexandra Boboc.
În această toamnă, naţionala feminină U17 a României va juca împotriva Lituaniei şi Kazahstanului în preliminariile Campionatului European.
XXX
În perioada 3-12 august, reprezentativa feminină de fotbal junioare U19 a României, antrenată de Massimo Pedrazzini, va desfăşura un stagiu de pregătire, atât în ţară, cât şi în străinătate, unde va disputa şi două jocuri amicale contra reprezentativei similare a Bosniei-Herţegovina, programate în zilele de 9 august, respectiv 11 august.
Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro