Duminică, 07 Iunie 2026

Două handbaliste constănțene evoluează la același club în Liga Florilor

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 15 Iulie 2020 230 < 1 min citire
Surorile Ancuța și Andra Moroianu, din Constanța, vor evolua începând de astăzi la același club de handbal, CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud.
Andra Moroianu joacă pe postul de extremă dreaptă și era deja legitimată la clubul bistrițean, în timp ce sora sa a semnat recent cu Gloria și evoluează pe postul de portar.
Ancuța Andreea Moroianu a început să practice handbalul la vârsta de 11 ani la CSS 1 Constanța, sub coordonarea prof. Roxana Damian. Alături de echipa constănțeană a participat în 2018 la turneul final.
Și-a continuat cariera la CS Dacia Mioveni 2012 (2016-2018), echipă cu care a participat și la barajul pentru promovare iar mai apoi la CSU Știința București (2018-2020).
Portarul Gloriei 2018 are în palmares și o convocare în stagiul de pregătire al naționalei României de Beach handbal.
"Am ales cu încredere CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud. Cred că este una dintre cele mai bune echipe din țară iar clubul bistrițean îmi poate oferi condiții optime pentru a performa în acest sport. Un alt motiv pentru care am ales această minunată echipă este că pot juca alături de sora mea, Andra la cel mai înalt nivel, atât în Liga Florilor cât și în Cupele europene!" , a declarat Ancuța Moroianu.
Taguri
Articolul anterior Dosarul 10 August, clasat de DIICOT. Nimeni nu va răspunde pentru violențele împotriva protestatarilor
Articolul următor Trimiși în judecată pentru DISTRUGEREA și golirea unui bancomat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei