Sâmbătă, 06 Iunie 2026

„Drumul perfecțiunii”, omagiu adus Nadiei Comăneci în orașul natal, Onești

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 13 Mai 2026 74 1 min citire
„Drumul perfecțiunii”, omagiu adus Nadiei Comăneci în orașul natal, Onești
Orașul Onești marchează, în perioada 29-31 mai, împlinirea a 50 de ani de la momentul istoric de la Montreal 1976, când Nadia Comăneci a obținut primul 10 perfect din istoria gimnasticii, printr-o serie de evenimente, printre care și „Drumul Perfecțiunii”, traseul simbolic al marii campioane de acasă până la sala de antrenament.

„Drumul Perfecțiunii”, traseul simbolic al copilăriei Nadiei Comăneci

„În cadrul seriei de evenimente Omagiul Perfecțiunii, unul dintre cele mai emoționante momente va fi inaugurarea și parcurgerea traseului tematic Drumul Perfecțiunii - AURIGINI.
Drumul Perfecțiunii - AURIGINI recreează simbolic traseul pe care Nadia Comăneci îl făcea în copilărie, de la locuința sa din Onești până la sala unde se antrena zilnic și unde a început construcția unei cariere care avea să schimbe istoria sportului.
Proiectul, inițiat de Clubul Sportiv Municipal Onești, își propune să valorifice patrimoniul sportiv al orașului și să transforme locurile definitorii ale copilăriei Nadiei într-un circuit urban cultural, educativ și turistic.
De-a lungul traseului, vor fi amplasate borne tematice interactive, panouri memoriale și elemente multimedia care vor reda atmosfera Oneștiului anilor ’70 și povestea generației care a făcut performanță și a stabilit recorduri în gimnastică.

Tehnologie modernă și realitate augmentată în proiectul dedicat Nadiei Comăneci

Proiectul beneficiază de tehnologii moderne, coduri QR și experiențe de realitate augmentată, care oferă publicului o incursiune în universul formării campioanei Nadia Comăneci”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.
Taguri
Articolul anterior UE ar putea extinde către Strâmtoarea Ormuz misiunea sa navală din Marea Roșie
Articolul următor Andreea Ulmeanu, de la CS Năvodari, vicecampioană națională la lupte

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei