Perechea Horia Tecău / Yves Allegro (România / Elveția, nr. 1) a ratat calificarea în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului challenger de tenis de la Rabat (Maroc; zgură; premii totale de 42.500 de euro). În partida din sferturi, constănțeanul Tecău și partenerul său au fost învinși, în trei seturi, scor 5-7, 6-4, 6-10, de cuplul Marc Fornell (Spania) / Caio Zampieri (Brazilia), rămânând astfel numai cu 540 de euro și 14 puncte ATP.
- Publicitate -
Țara noastră are, însă, un reprezentant în semifinale, pe Florin Mergea. Alături de portughezul Federico Gil, tenismanul român a urcat în penultimul act, după succesul din sferturi, 7-5, 6-3 contra italienilor Alberto Brizzi și Francesco Piccari.