Joi, 04 Iunie 2026

Fariștii Pătrașcu și Păcuraru au jucat pentru România în Portugalia "E o mândrie să-ți cânte Imnul"

de Marian BOCAI Joi, 15 Mai 2008 516 2 min citire
Echipa națională de tineret a României a avut doi jucători de la Farul în teren, mijlocașii Pătrașcu și Păcuraru, marți seară, la meciul amical din Portugalia, cu reprezentativa Under-20 lusitană, partidă încheiată la egalitate, 1-1. Pătrașcu a debutat sub tricolor cu această ocazie, iar Păcuraru a revenit la lot, după o perioadă mai lungă de absență.
Florin Pătrașcu s-a aflat în lotul de 20 convocat inițial, în vreme ce Vasile Păcuraru a fost chemat în ultima clipă. Meciul cu Portugalia s-a desfășurat la Alcains, pe stadionul "Antonio Trigueiros de Aragao". Românii au deschis scorul, prin Bogdan Stancu, în minutul 22, dar, în repriza secundă, acuzând oboseala unei călătorii București - Castelo Branco de 17 ore, oaspeții au întâmpinat dificultăți de ordin fizic, portughezii reușind să egaleze, în minutul 60 (Orlando Sa). Din minutul 86, România a jucat în inferioritate numerică, fiind eliminat Ochiroșii, pentru două cartonașe galbene.
Ambii jucători de la Farul au intrat pe teren în repriza secundă. Primul a fost introdus în luptă Pătrașcu, în minutul 73, în locul lui Cr. Tănase, iar Păcuraru a evoluat din minutul 88, când l-a schimbat pe Sabin Sburlea. Selecționerul Emil Săndoi a jucat cu: Pantilimon - Ninu, Al. Tudose, Șt. Mardare, Sepsi - Cr. Tănase (min. 73, Fl. Pătrașcu), Chiacu (min. 46, S. Sburlea; min. 88, Păcuraru), Ropotan (cpt.) - Torje (min. 73, Achim), Cigan (min. 46, Gângioveanu; min. 88, Homei), B. Stancu (min. 79, Ochiroșii).
Pentru Florin Pătrașcu meciul cu Portugalia a fost prima selecție la vreun lot național al României. "Am avut oarece emoții la debut, dar mi-au trecut după ce am intrat pe teren. E o mândrie să-ți cânte Imnul și să porți culorile echipei naționale. Am jucat mijlocaș defensiv, făcând cuplu în fața fundașilor centrali cu Ropotan", a declarat Florin, pentru "Cuget Liber". Închizătorul de 22 de ani a jucat cu numărul 14.
Coleg de cameră al lui Pătrașcu, atât acum, în Portugalia, cât și în cantonamentele Farului, Vasile Păcuraru a revenit cu această ocazie sub tricolor. Tânărul pierduse Naționala cât timp fusese la Delta Tulcea, dar, odată cu revenirea la Farul și cu evoluțiile din finalul Ligii 1, a reintrat în vizorul selecționerului Emil Săndoi.
Cu Portugalia, Vasilică a purtat numărul 16 (ca la Farul) și a evoluat la centrul terenului, dar cu sarcini mai ofensive decât la Farul. "A fost un meci bun al nostru. Puteam să-i batem pe portughezi. Mă bucur foarte mult că am revenit la Națională. Sunt foarte motivat să mă pregătesc și să am evoluții bune la Farul, pentru a rămâne în cercul tricolorilor", ne-a spus și Păcuraru (22 ani).
Astăzi, de la ora 15 (17 în România), cele două Naționale se întâlnesc din nou, la Castelo Branco, pe stadionul "Municipal", iar mâine tricolorii se întorc în țară.
Taguri
Articolul anterior Bucharest Stock Exchange starts day with gains; European, Asian stocks hike
Articolul următor Licitarea bunurilor confiscate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei