Echipa a doua a celor de la FC Farul Constanţa, înfrângere în amicalul cu Oţelul Galaţi

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 31 Iulie 2022 149
Farul Constanța II a susținut, sâmbătă, al doilea meci de verificare din această vară.
După ce au dispus în urmă cu o săptămână cu 7-1 de Gloria Băneasa, jucătorii antrenați de Sorin Rădoi și Marius Axinciuc s-au deplasat la Galați pentru a evolua împotriva unei nou-promovate în Liga a II-a, Oțelul, în ceea ce a însemnat meciul de prezentare al gazdelor înaintea startului sezonului ligii secunde. Partida s-a încheiat cu victoria Oțelului, scor 4-1. Golul constănțenilor a fost înscris de Carlo Casap.
Iată echipa „marinarilor”: Mușat - Sîrbu, Bîrzu (70 Calu), Dănuleasă, Borza (60 Lazăr) - N. Popescu, Martinovic (38 Duțu), Casap (66 Dumitrache) - Mazilu (46 Vîlea; 78 Liș), Cojocaru (60 Băceanu), Sali (60 Andronache).
Pentru formaţia de pe litoral urmează o serie de alte amicale până la startul sezonului, însă nu s-a stabilit încă ce adversare vor avea constănţenii.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei