Echipa feminină a Farului este pentru a doua oară consecutiv campioana României, iar la finalul partidei cu Universitatea Cluj, scor 10-1, în ultima etapă din acest sezon al Superligii, constănţencele au primit, din partea preşedintelului Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, mult râvnitul trofeu, precum şi medaliile de campioane.
- Publicitate -
Festivitatea de premiere a fost stropită cu multă şampanie, aşa cum este şi normal în astfel de situaţii, mai ales că Farul a obţinut titlul de campioană după un sezon dominat categoric, în care nu a pierdut niciun meci. În urma acestei performanţe, echipa constănţeană va evolua din nou în Champions League, unde va încerca să acceadă în premieră şi în grupele principale.
„Sunt fericită! A fost un an extraordinar, în care s-a muncit mult, iar rezultatele cred că s-au văzut. Putem fi mândre că suntem din nou campioane, că avem o echipă aşa frumoasă, suporteri care ne-au fost mereu alături. Mulţumesc tuturor celor care ne-au fost alături.
Farul este de departe cea mai bună echipă din Superligă, un club care oferă condiţii fantastice şi te obligă practic să oferi tot ce ai mai bun”, a declarat antrenoarea Raluca Simes.
„S-a încheiat un nou sezon şi faptul că am fost şi căpitan în acest drum spre titlu este cu atât mai frumos pentru mine. Este un succes al întregii echipe, pentru că nu am lăsat niciun moment turaţia jos, lucru care s-a văzut şi în acest ultim meci în care am învins cu 10-1 pe Cluj", a adăugat căpitanul de echipă Olga Iordăchiuşi.
La rândul său, managerul secţiei de fotbal feminin a Farului, Dorel Zaharia, a felicitat jucătoarele şi staff-ul şi a anunţat, după câştigarea acestui nou titlu naţional, următorul obiectiv.
„Am dominat şi acest campionat, am adus un nou trofeu de campioană şi se poate spune că, în acest moment, Constanţa este capitala fotbalului feminin românesc. Ne bucurăm acum, iar apoi vom începe pregătirea finalei Cupei României", a spus Zaharia.
XXX
Jucătoarele care au contribuit la câştigarea titlului de campioană în acest sezon: portari - Lilian Onyango, Mirela Pop Ganea, Adelina Voinescu; jucătoare de câmp - Ana Maria Stanciu, Antonia Bratu, Enez Mango, Nicol Dincă Vuia, Nikoleta Boycheva, Jeaqueline Craiovan, Ioana Bortan, Adriana Istrate, Denisa Băcanu, Estelle Gnaly, Ştefania Căşeriu, Maria Cristea, Violeta Bogos, Nathalie Stoicescu, Laura Rus, Claudia Chiper, Angelina Geambazu, Ioana Stancu, Ioana Bălăceanu, Carolina Ţabur, Mădălina Barbu, Tabita Croitoru, Olga Iordăchiuşi (cpt.), Sara Bortea.
Staff tehnic: Raluca Sârghe Simes (antrenor principal), Marius Soare (antrenor secund), Emil Dobre (antrenor portari), Victoria Arsu (kinetoterapeut), Alexandru Anghel, Rebecca Battista, Iurgen Lică (team-manageri), Dorel Zaharia (manager), Gabriel Zaharia (preparator fizic), Bogdan Micu (analist video), Marcel Serseniuc, George Puflene, Cristian Tănase (doctori).