Elisabeta Lipă: „Sportul a ajuns în situaţia în care se războiesc toţi cu toţi”

de Mircea GHIȚĂ Joi, 23 Martie 2023 260
Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, joi, la sediul Ministerului Sportului, unde avea loc un miting al Sindicatului Naţional Sport şi Tineret (SNST), că regretă disputele din interiorul sportului românesc, calea dialogului fiind cea care ar avea rezultate în soluţionarea problemelor.
„Eu cred că dialogul e calea pe care trebuie să o urmeze cei care sunt nemulţumiţi. Şi suntem cu toţii nemulţumiţi, deoarece la federaţie am obţinut un buget mai mic. Dacă aş fi veşnic revoluţionară, ce aş rezolva? Că banii s-au dat, problema persistă de foarte mult timp. Cerinţele performanţei sunt foarte mari şi dacă nu înţelegi că performanţa cere o finanţare pe măsură, şi dacă vrem să obţinem nişte rezultate de excepţie la Jocurile Olimpice, trebuie să investim. Şi aici trebuie să intervină, începând cu preşedintele României, cu premierul, cu ministrul de finanţe, să se găsească soluţii. Bineînţeles, cu o prioritizare adecvată, pentru că la ora actuală statul român are 70 de federaţii. Oricâţi bani ar împărţi un ministru, tot va fi cineva nemulţumit. Când există o prioritizare, atunci înseamnă că şi cel care dă aceşti bani are pârghiile necesare pentru a cere şi rezultate. Şi atunci îţi fixează nişte obiective, îţi dă un buget pe măsură şi aşteaptă rezultatul. Mie îmi pare rău că sportul a ajuns în situaţia asta, să se războiască toţi cu toţi, pentru că nu asta este soluţia, din punctul meu de vedere", a declarat Lipă, la ieşirea din sediul instituţiei.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei