China Smash 2024, unul dintre cele mai importante turnee internaţionale de tenis de masă, din punct de vedere financiar, este aproape de start. Organizatorii pun la bătaie premii în valoare totală de două milioane de dolari, iar în cursa pentru trofee şi bani vor intra şi două jucătoare din Constanţa: Elizabeta Samara şi Elena Zaharia.
- Publicitate -
Jucătorii români de tenis de masă se află în faţa unei noi provocări: participarea la China Smash 2024, o competiţie importantă, cu adversari redutabili şi meciuri care se anunţă a fi extrem de spectaculoase. Concursul se va desfăşura la Beijing, în perioada 26 septembrie - 6 octombrie, iar tricolorii intră în Shijingshan Shougang Park în probele de simplu şi dublu.
Astfel, pe tabloul principal de simplu masculin îl regăsim pe Ovidiu Ionescu, în timp ce Eduard Ionescu va trebui să treacă prin sesiunea de calificări. La simplu feminin, constănţeanca Elizabeta Samara şi Bernadette Szocs sunt acceptate direct tabloul principal, acolo unde vor încerca să ajungă Adina Diaconu, Andreea Dragoman, Ioana Sîngeorzan şi constănţeanca Elena Zaharia.
La dublu feminin, Elizabeta Samara face echipă cu Andreea Dragoman, Adina Diaconu şi-a ales-o parteneră pe Maria Xiao (Spania), iar Bernadette Szocs va lupta umăr la umăr cu austriaca Sofia Polcanova, toate cele trei cupluri figurând deja pe tabloul principal.
România speră la o medalie şi în proba de dublu mixt, unde Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs vor începe asaltul direct de pe tabloul principal.
Turneul de la Beijing este dotat cu premii în valoare totală de două milioane de dolari, o sumă impresionantă pentru tenisul de masă.
Prezenţa în turul întâi asigură 5.000 de dolari, calificarea în turul al doilea este recompensată cu 11.000 de dolari, în cea în optimi, cu 14.000 de dolari. Premiile cresc substanţial odată cu accesul în fazele superioare: sferturi de finală - 20.000 de dolari, semifinale - 40.000 de dolari, finalişti - 60.000 de dolari, campioni - 100.000 de dolari.
XXX
Final de competiţie pentru tinerii jucători de tenis de masă români la WTT Youth Contender Sarajevo 2024.
La U15 simplu feminin, Maya Madar a pătruns printre primele opt sportive de pe tabloul principal şi a dorit să lege a patra victorie pentru calificarea în zona medaliilor, însă Leticia Charamba (Portugalia) a fost prea puternică şi s-a impus cu scorul de 3-0 (11-3, 11-8, 11-5).
La U15 simplu masculin, David Toro a încheiat faza grupelor pe locul al treilea.
Astfel, tricolorii au terminat zilele de concurs din Bosnia şi Herţegovina cu câte o medalie de argint fiecare, la U13 simplu, după ce la WTT Youth Contender Podgorica au cucerit cinci medalii - una de aur, două de argint și două de bronz.