Vineri, 05 Iunie 2026

Elizabeta Samara s-a oprit în optimile de finală ale Europe Top 16 Cup

de Sorin MIHALACHE Luni, 27 Februarie 2023 142 < 1 min citire
Elizabeta Samara s-a oprit în optimile de finală ale Europe Top 16 Cup
Jucătoarea constănţeană de tenis de masă Elizabeta Samara a ratat calificarea în sferturile de finală ale turneului Europe Top 16 Cup de la Montreux (Elveţia), competiţie care reuneşte crema sportului cu bila de celuloid de pe continent.
În optimi, sportiva antrenată de profesorul Viorel Filimon a fost învinsă, scor 0-4 (4-11, 12-14, 3-11, 6-11), de austriaca Sofia Polcanova, triplă medaliată cu bronz la Europe Top 16 Cup şi campioană europeană en-titre. Momentul decisiv al întâlnirii s-a produs în al doilea set, când totul s-a decis la limită!
Eliza Samara a participat pentru a 13-a oară la Top 16 Europa în ultimii 14 ani, având în palmares o medalie de bronz câştigată în 2018, când titlul a fost obţinut de Bernadette Szocs.
Nici „Bernie” nu a avut un parcurs foarte lung. După victoria categorică din optimi, scor 4-0 (11-7, 11-7, 11-4, 11-8) în compania polonezei Natalia Bajor, românca a pierdut duelul din sferturi, 0-4 (8-11, 9-11, 9-11, 6-11) cu Ying Han (Germania), deţinătoarea trofeului, ieşind astfel din bătălia pentru medalii. 
Taguri
Articolul anterior Scădere alarmantă a debitelor fluviilor Tigru şi Eufrat în sudul Irakului
Articolul următor Peste 1.100 de persoane cu Covid-19 sunt internate în spital, la acest moment

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei