Sâmbătă, 06 Iunie 2026

„Eroi cu mască 2020”. Premii pentru trei scrimere de excepţie

de Sorin MIHALACHE Luni, 07 Decembrie 2020 203 < 1 min citire
„Eroi cu mască 2020”. Premii pentru trei scrimere de excepţie
Foto: Facebook / Federaţia Română de Scrimă
Federația Română de Scrimă i-a premiat, luni, 7 decembrie, pe trei dintre sportivii și antrenorii care au reușit performanțe pentru România în competițiile internaționale desfășurate la începutul anului 2020, înainte de izbucnirea pandemiei Covid-19.
Într-un cadru restrâns, cu distanțare socială și măsuri de protecție sanitară, la Sala de Scrimă „Ana Pascu” din București, în prezența subsecretarului de stat din Ministerul Tineretului și Sportului, Cristian Ghiță, președintele Federației Române de Scrimă, Marius Florea, i-a premiat pe spadasina Ana Maria Popescu - antrenor Mihai Popa -, floretista Emilia Corbu - antrenor Petre Ducu - și sabrera Ilinca Pantiș - antrenor Constantin Sandu.
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, le-a transmis un mesaj video de felicitare sportivelor și antrenorilor și i-a încurajat și îndemnat pe scrimerii români să își continue pregătirea cu aceeași seriozitate pentru a putea lupta pentru medalii în 2021, în special la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Premiile, pentru cele trei sportive și antrenorii lor, oferite de Federația Română de Scrimă cu ajutorul partenerilor și sponsorilor, se ridică la suma totală de 20.000 de lei. 
Taguri
Articolul anterior „Stejarii”, stagiu de pregătire în Antalya. „E o plăcere să fim împreună aici”
Articolul următor Andreea Grecu şi Katharina Wick, bronz la Cupa Europei de la Winterberg

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei