FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în etapa a doua a competiţiei de fotbal Europa League, deşi a jucat aproape o repriză în inferioritate numerică.
- Publicitate -
Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (45+8), iar căpitanul Darius Olaru a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben în minutul 55.
FCSB obţine a doua victorie consecutivă în competiţie, după 4-1 cu letonii de la RFS, săptămâna trecută, la Bucureşti. Campioana României le va mai întâlni în acest sezon de Europa League pe Glasgow Rangers (24 octombrie, în deplasare), FC Midtjylland (7 noiembrie, acasă), Olympiakos Pireu (28 noiembrie, acasă), Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).
PAOK a pierdut şi primul meci din competiţie, 1-3 cu Galatasaray, la Istanbul.