Duminică, 07 Iunie 2026

Europenele de padbol de la Constanța l-au marcat. "A fost fantastic!"

de Mihai CHELEȘ Marţi, 12 Decembrie 2017 181 < 1 min citire
Europenele de padbol de la Constanța l-au marcat. "A fost fantastic!"
Jucătorul de padbol Jose Rodrigues, membru al lotului național al Spaniei, participant anul acesta la Campionatul European din România, disputat la sala "Tomis" din Constanța, și-a tatuat una din cele mai frumoase execuții personale din turneu.
"Primul Campionat European din istorie a fost fantastic și nu puteam rata ocazia să imortalizez faptul că am fost și eu acolo", a declarat Jose Rodrigues.
Organizarea ireproșabilă a Campionatului European a adus României onoarea de a găzdui, anul viitor, Campionatul Mondial de padbol.
"Avem trei variante ca și locații, vom lua o decizie cel mai târziu în luna februarie. Campionatul Mondial de anul viitor va fi o competiție cu totul și cu totul specială la care vor participa cei mai buni jucători din lume. Sunt discuții să organizăm concomitent și Campionatul Mondial feminin", a declarat Elisabeta Gherghișan, președinte al Asociației Române de Padbol. 
Taguri
Articolul anterior HC Dobrogea Sud este pe val! Se ascute lupta la vârful Ligii Naționale
Articolul următor Astronauții americani ar putea ajunge din nou pe Lună și chiar pe Marte

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei