Vineri, 05 Iunie 2026

Everson și Monteiro, urmăriți în amicalul cu Portul

de Marian BOCAI Joi, 16 August 2007 528 3 min citire
FC Farul i-a urmărit pe cei doi jucători străini sosiți luni seară, atacantul brazilian Everson și stoperul portughez Monteiro, și la jocul amical de ieri, de pe stadionul "Farul", contra Portului.
"Rechinii" s-au impus cu 2-0 (1-0), prin golurile lui Voiculeț (min. 3) și Șt. Ciobanu (min. 60). Monteiro, asemănat de spectatori cu fostul farist Robert Miu, a evoluat toată partida, în vreme ce Everson a ieșit la pauză. Pentru Farul nu au evoluat, accidentați sau în curs de refacere, Nanu, Nae, Gerlem, Otvoș, Șchiopu, dar nici Todoran. Din minutul 46, a jucat în atac și Daniel Stere, fotbalist fost și la Portul, acum în probe la Farul.
Partida a fost urmărită din tribună și de vârful camerunez de 24 de ani Daniel Chigou, care a sosit de la Aeroportul "Henri Coandă" chiar la începutul disputei. Chigou s-a așezat lângă ceilalți fotbaliști de culoare de la Farul (Gaston, Ben Teekloh, Disney și Celestino), alcătuindu-se astfel un grup compact de cinci africani.
Arbitrii partidei au întârziat puțin, sosind pe teren în minutul 9, interval în care meciul a fost condus de unul dintre secunzii lui Constantin Gache, Cristi Cămui. De asemenea, în minutul 12, un câine a intrat pe teren și a traversat netulburat suprafața de joc.
Marian BOCAI
FC Farul (antrenor, Constantin Gache): Curcă (46, Vlas) - Farmache (46, Păcuraru), Barbu (46, Gheară), Monteiro, Maxim (46, L. Florea) - Băcilă (46, Fl. Neaga), Pătrașcu (46, Ben Teekloh), Larie (46, L. Mihai II), D. Florea (46, Gaston) - Voiculeț (46, D. Stere), Everson (46, Șt. Ciobanu)
Portul (antrenor, Gabriel Șimu): L. Gheorghe (54, David) - Dimcea (65, Preda; 84, Cârmaciu), Răvoiu (85, A. Anghel), Chiriac, Curtnazâr (30, Cealâcu; 89, Bobonea) - Curumi (77, Cr. Prodan), Grămoșteanu, Banoti, Camboianu (46, Gr. Tudor) - D. Prodan (90+1, Bododel), Boraș (90, I. Petre)

Taguri
Articolul anterior Dinamo, egal pe terenul lui Lazio
Articolul următor Saraiu, praf, foame și ciurlani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei