Duminică, 07 Iunie 2026

Farul a cerut Federației rezilierea contractelor lui Gosic și Rastovac

de Marian BOCAI Sâmbătă, 13 Februarie 2010 1240 < 1 min citire
Sevastian Iovănescu, președintele executiv al FC Farul, a declarat că gruparea constănțeană a depus la Federația Română de Fotbal documentația pentru ca jucătorilor Gosic și Rastovac să le fie reziliate contractele.
"Am solicitat ca activitatea la clubul nostru a celor doi fotbaliști să înceteze, pentru că n-au jucat 10% din meciuri într-un an", a motivat Iovănescu, infirmând că Farul a fost înștiințată oficial că nu va fi programată în campionat, dacă nu va rezolva litigiul cu cei doi.
În privința lui Rusmir, Farul a făcut recurs la decizia Comisiei pentru Statutul Jucătorului de a-l declara liber de contract pe mijlocașul sârb, care este așteptat în continuare la echipă.
"La Poiana Brașov, s-a vorbit cu el, rămânând stabilit că pleacă în Serbia să-și rezolve unele probleme personale, după care vine în Antalya, dar nu a mai apărut. Rusmir încă nu e jucător liber", a spus Iovănescu.
Anunțat ca achiziționat de la FC Snagov, portarul de 19 ani Răzvan Măcelaru a plecat de la Constanța, în timp ce "marinarii" se aflau în Antalya, iar el fusese lăsat la Farul II, nemulțumit, se pare, de rechemarea la echipa mare a lui Vlas.
Taguri
Articolul anterior Chico vrea să dea 20 de goluri pentru Farul în campionat
Articolul următor Doar 17 jucători la primul antrenament de la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei