Vineri, 05 Iunie 2026

Farul, cel mai bun punctaj împotriva adversarelor din play-off

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 17 Martie 2023 260 1 min citire
Farul, cel mai bun punctaj împotriva adversarelor din play-off
Farul Constanța a încheiat fantastic cel mai bun sezon regular din istorie, deși are cea mai mică medie de vârstă a lotului, 22,8 ani, iar pe parcursul campionatului au debutat jucători extrem de tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani. Și totuși, alb-albaștrii au realizat lucruri de care pot fi fără îndoială mândri, împotriva unor formații puternice ale Superligii, cu bugete mult superioare.
La finele celor 30 de etape din sezonul regular, Farul Constanța a reușit să obțină 22 de puncte din confruntările cu celelalte cinci echipe calificate în play-off, performanță cu care niciun alt club nu se poate mândri. Farul a învins de două ori vicecampioana FCSB (3-1 la Ovidiu și 3-2 la București), a obținut patru puncte din șase posibile cu Rapid București (1-1 în Giulești și 2-1 la Ovidiu), trei puncte cu CSU Craiova (2-1 la Ovidiu și 3-4 la Tr. Severin), trei puncte împotriva campioanei CFR Cluj (3-1 la Cluj și 0-3 la Ovidiu) și șase puncte împotriva echipei care va încheia sezonul regular pe locul 6, indiferent că va fi FC U Craiova (2-1 și 2-1) sau Sepsi Sf. Gheorghe (1-0 și 2-0).
În acest sezon regular, Farul este echipa care a obținut cele mai multe victorii pe teren propriu, 12, cele mai multe dintre echipele din campionat.
Taguri
Articolul anterior Guvernul francez îşi asumă răspunderea pentru adoptarea reformei pensiilor
Articolul următor Klaus Iohannis efectuează, sâmbătă, o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei