FC Farul Constanţa se pregăteşte pentru un nou meci de foc în Superliga României la fotbal.
- Publicitate -
Echipa pregătită de Cristian Sava nu traversează o perioadă prea bună după 12 etape disputate, aflându-se pe locul al nouălea cu doar 15 puncte acumulate.
Ultimul meci pentru Farul a fost unul de coşmar. Constănţenii au jucat pe Giuleşti cu Rapid Bucureşti şi au fost învinşi cu 1-3 într-o partidă în care echipa din capitală nu a avut prea mari emoţii. Singura fază reuşită a Farului a fost golul superb înscris de Ionuţ Vînă care a redus pentru câteva momente tribunele la tăcere.
Aşadar, Farul trebuie să îşi revină după acest şoc şi prima ocazie este vineri, pe teren propriu cu FC Argeş.
Piteştenii traversează o perioadă mai bună decât formaţia de pe litoral, aflându-se pe locul al cincilea, cu 22 de puncte.
„Marinarii” trebuie să fie foarte atenţi în timpul meciului de la Ovidiu şi să nu le ofere prea multe spaţii adversarilor care au demonstrat că au un joc foarte bun de contraatac.
Constănţenii tremură şi din altă perspectivă, după ce s-a aflat că, de fapt, nu Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei, ci Cristian Sava, pentru că fostul internaţional nu deţine licenţa PRO. Acest lucru ar putea să atragă sancţiuni din partea Federaţiei Române de Fotbal, însă până la această oră nu s-a luat nicio decizie.
Partida cu FC Argeş, care va avea loc vineri, cu începere de la ora 20:30, ar putea să fie una în care tribunele să fie luate cu asalt de către suporterii constănţeni, aşa cum se întâmplă aproape la fiecare meci jucat de aceştia pe teren propriu.
Preţul unui bilet la peluze este de 25 de lei, la tribuna a doua - 50 de lei, la tribuna întâi - 75 de lei şi la tribuna zero - 100 de lei.
Casa de bilete de la stadionul din Ovidiu va fi deschisă până la ora 19:00, atunci când va fi făcut şi accesul spectatorilor în tribune. Copiii sub 7 ani, care nu ocupă loc, au intrarea gratuită însoțiți de un părinte care și-a achiziționat un bilet de intrare la acest meci. Dacă părintele este însoțit de doi copii, acesta trebuie să mai achiziționeze un bilet.
Astfel, la început de weekend ne aşteaptă un meci interesant, pe care Farul Constanţa trebuie să îl câştige dacă vrea să se menţină aproape de locurile care duc în play-off.
Antrenorul Cristian Sava a pregătit foarte bine acest meci, profitând şi de pauza competițională provocată de meciurile echipei naţionale din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.
Constănţenii au susţinut şi un meci amical cu CS Dinamo, pe care l-au câştigat cu scorul de 2-1.