Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Farul nu consideră meciul cu Viitorul nici derby, nici partidă a orgoliilor

de Marian BOCAI Vineri, 04 Martie 2011 1143 1 min citire
Gică Butoiu, antrenorul principal al Farului, a declarat că vrea să înceapă returul de campionat cu o victorie. "Am încredere în jucători și sper să facem treabă bună. Dacă plecăm cu dreptul, viața va fi mult mai frumoasă apoi. Sper ca, sâmbătă, lumea să vină la stadion. Meciul cu Viitorul nu este unul al orgoliilor pentru noi. Viitorul e o echipă nou înființată, poate pentru ei să fie derby că întâlnesc Farul. Dacă batem Viitorul, nu ar fi cine știe ce, că doar nu am bătut Real Madrid", a spus Butoiu.
"E o partidă normală, ca toate celelalte, pe care trebuie să o câștigăm. Pentru mine au fost speciale doar meciurile în care am jucat contra Farului", a spus și atacantul Ștefan Ciobanu. "Nu mă așteptam la acest transfer, dar am venit la Farul cu sufletul. Vreau să joc cât mai mult și să marchez", a arătat și celălalt vârf, Constantin Borza. "Partida de sâmbătă mi se pare una obișnuită. Derby e pentru Viitorul. O victorie ne va da încredere", a punctat Tiberiu Păduraru. "Sper să câștigăm, pentru a fi fericiți, atât noi, cât și suporterii", a declarat Cezar Paraschiv. "Nicio echipă nu e de speriat. Sperăm ca sâmbătă să fructificăm avantajul terenului propriu", a spus Robert Stăncioiu, în vreme ce Radu Sascău a dezvăluit că Farul e pregătită de meci și vrea să bată pentru a aborda cu un moral bun partida următoare, de la Botoșani.
Taguri
Articolul anterior Vino la meciul Farul - Viitorul și primești un steag al "marinarilor"!
Articolul următor FC Farul a transferat opt jucători și mai are trei "pe țeavă" (galerie foto)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei