Clubul constănțean s-a interesat de mai mulți fotbaliști și lucrează la strângerea banilor pentru bugetul cerut de Ilie Stan.
- Publicitate -
FC Farul își face planurile pentru sezonul viitor, unul în care și-a propus promovarea în Liga 1. Totul se leagă însă de buget, la a cărui alcătuire lucrează în această perioadă oficialii constănțeni.
Se estimează că, pentru promovarea imediată, e nevoie de 1,2 milioane de euro, sumă de care Farul încearcă să se apropie, pentru a le obține acceptul lui Ilie Stan (ca antrenor) și al lui Alin Buzărin (într-o funcție de conducere). Cei doi sunt momentan în stand-by, dar reprezentanții clubului spun că semnele în privința înregimentării lor sunt bune.
"Am semnat și cu Argus, iar Comat este, de asemenea, lângă noi. Zilele acestea, aștept răspuns și de la
alte societăți, una dintre ele fiind Minmetal, care avem speranța că se va implica în sprijinirea clubului. Am fost bine primit la întâlnirea cu șefii firmei, care au arătat că FC Farul prezintă interes pentru Minmetal", a declarat, pentru Cuget Liber", Marcel Lică, președintele FC Farul.
Oficialii constănțeni au primit asigurări că, din iarnă, dacă lucrurile merg bine spre promovare, valoarea contribuțiilor bănești ale firmelor va fi rediscutată pentru creștere.
Marcel Lică ne-a mai spus că la baza sportivă au început mai multe lucrări de reparații și modernizare la mini-cantonament și la vestiare, în paralele cu toaletarea altor perimetre din cadrul complexului.
În același timp, Farul a început tatonările pentru completarea lotului de jucători, deschizând discuțiile cu mai mulți fotbaliști, pe care i-a întrebat de pretențiile salariale. Se vorbește că "marinarii" ar avea pe lista de achiziții și jucători de la Victoria Brănești sau Steaua II, de la a doua echipă atrăgându-le atenția, se pare, nume ca Vlad Rusu, Măcelaru, Bâtfoi, Lazăr, Filip și Stegaru.
De asemenea, la Constanța este dorit înapoi Dinu Todoran și se aude că "marinarii" îi vizează și pe Ovidiu Stoianof (atacant, 26 de ani), de la U Craiova, pe portarul Miron ori pe fundașul stânga Vitinha. Stoianof a ajuns în Bănie în 2003, de la Callatis Mangalia, iar de atunci a mai jucat la Juventus Colentina, U Cluj și Internațional Curtea de Argeș.