Farul este prima echipă din Liga 1 care întâlnește CFR Cluj în campionat după meciul memorabil al ardelenilor din Italia. Partidase dispută duminică, în Gruia, de la ora 21,45, în direct la gsptv.
- Publicitate -
Este o sabie cu două tăișuri faptul că Farul le stă în față lui Culio și compania imediat după episodul "Olimpico".
Pe de o parte, ceferiștii, care nu au rupt gura târgului până acum în campionat, au dobândit un moral beton, după victoria de la Roma, și, susținuți și de un stadion în delir, se pot dezlănțui contra "rechinilor".
Pe de altă parte, succesul extraordinar din Italia îi poate fura CFR-ului din concentrare și ar putea-o face să ia Farul la preț de matineu, stare de euforie pe care constănțenii ar putea-o specula.
Oricum, fariștii susțin că sunt pregătiți să îi dea o replică solidă campioanei, de care nu s-au speriat după ce au văzut jocul din Italia.
Mijlocașul defensiv liberian Ben Teekloh a declarat, pentru "Cuget Liber": "CFR și Culio nu m-au înfricoșat. Au jucat foarte bine, nimic de zis, dar Liga Campionilor e diferită față de Liga 1 alta. Noi cunoaștem bine CFR-ul, știm cum joacă și suntem pregătiți să ne facem treaba, ceea ce înseamnă egal sau victorie. Am pierdut acasă cu Steaua și nu ne mai permitem încă o înfrângere. Eșecul contra militarilor a alterat atmosfera de la echipă. Trebuie neapărat să nu pierdem la Cluj".
Însoțit de Constantin Stamate, directorul de organizare al Farului, Ben Teekloh a efectuat unele analize medicale la Timișoara, la cea mai bună clinică de cardiologie din țară. Investigațiile au ieșit excelent, jucătorul fiind declarat "bun de efort susținut". Ben a revenit de ieri după-amiază la pregătirea normală a echipei. "Rechinii" au efectuat un singur antrenament, care s-a desfășurat pe terenul SNC.
Titular în ultimele trei meciuri ale Farului, cu Steaua, Gloria Bistrița și FC Vaslui și prezent în formula de start și în meciul de la Iași, tânărul mijlocaș nigerian Kehinde Fatai (18 ani) vrea ca și la Cluj să ajute echipa.
"Va fi un meci greu pentru noi, dar suntem pregătiți. Ne-am antrenat susținut și sunt sigur că va fi bine. Doar ghinionul ne-a împiedicat să scoatem un rezultat pozitiv cu Steaua. Păcat, pentru că am avut mai multe șanse de gol decât militarii. CFR a evoluat excelent la Roma. A avut o organizare impecabilă. După acest rezultat, deține șanse bune de depășire a grupei. Cu noi însă, vrem să nu îi dăm șanse să joace la fel de bine", ne-a spus Kenny.
La Cluj, Farul nu îi va putea folosi cu certitudine pe Băcilă (suspendat) și Gerlem (accidentat). Băcilă a luat "roșu" în meciului cu Steaua, iar ieri Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat două jocuri (deci va lipsi și în partida cu Oțelul, de la Constanța) și l-a amendat cu 3.000 lei.