Joi, 04 Iunie 2026

Farul vrea să-și amâne meciul cu Timișoara

de Sorin MIHALACHE Marţi, 14 Aprilie 2009 640 1 min citire
După ședința de la FRR, ambele tabere - Dinamo și RCJ Farul - au fost nemulțumite.
"Sunt de acord că regulile trebuie respectate de toată lumea, fără excepție. Noi nu am dorit să sancționăm pe Dinamo, ci să se facă dreptate și să se judece corect. Vom face apel. Sunt dezamăgit, pentru că nu s-a ținut cont de calitatea de inițiator al scandalului", a spus Aurelian Arghir, director sportiv al Farului și vicepreședinte al FRR.
Constănțenii doresc să li se amâne meciul din Cupă, programat pe 15 aprilie, cu RCM Timișoara, și câteva etape din campionat, pentru că au mulți jucători indisponibili.
"Avem șase jucători la loturile naționale, doi la spital, alți doi accidentați, și aceștia suspendați. Suntem obligați să cerem amânarea", a explicat oficialul Farului.
Din partea dinamoviștilor, antrenorul Daniel Neaga și-a exprimat nemulțumirea.
"Evident că decizia este nedreaptă pentru Dinamo, club care a dat atât de mulți jucători la echipa națională. La Farul, au fost jucători care au înjurat România și nu au luat nicio etapă. Nu se poate să fie șapte suspendați de la Dinamo și doar doi de la Farul. Au lovit și cei de la Farul, s-a văzut clar. Nu știu ce vom face cu atâtea suspen-dări, poate mă apuc și eu de joc. Sigur facem apel, decizia este nedreaptă", a explicat tehnicianul bucureștean.
Taguri
Articolul anterior Zgabercea, "răstignit" pentru că a scos echipa din teren!
Articolul următor Pițurcă nu va accepta 250.000 de euro pentru a-și rezilia contractul cu FRF

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei