Fatai debutează contra Venezuelei la Mondialul din Egipt

de Marian BOCAI Miercuri, 23 Septembrie 2009 675
Atacantul nigerian al Farului, Kehinde Fatai, susține, vineri, 25 septembrie, primul meci la Campionatul Mondial rezervat jucătorilor până în 20 de ani. Întrecerea se desfășoară în Egipt, între 24 septembrie și 16 octombrie. Nigeria face parte din grupa B a întrecerii, urmând a juca în această fază cu Venezuela (vineri), Spania (luni, 28 septembrie) și Tahiti (joi, 1 octombrie). Antrenorul Nigeriei, Samson Siasia (fost component al echipei de la Wold Cup 1994, fost jucător la Lokeren sau Nantes), s-a arătat impresionat de modul cum s-a antrenat faristul și de realizările sale din teren, ca atacant, astfel că, în amicalele premergătoare Mondialului, l-a distribuit mai mereu în formula de start a "vulturilor". Gazdă a CM U-20 în 1999, Nigeria a ieșit vicecampioană mondială în 2005, în Olanda. Înaintea acestui turneu final, africanii au mai participat la șapte ediții ale întrecerii, susținând 35 de meciuri (13 victorii, 10 egaluri, 12 înfrângeri). Din celelalte grupe ale Mondialului din Egipt fac parte: A - Italia, Trinidad Tobago, Egipt, Paraguay; C - SUA, Germania, Camerun, Coreea; D - Ghana, Uzbekistan, Anglia, Uruguay; E - Brazilia, Costa Rica, Cehia, Australia; F - Emiratele Arabe Unite, Africa de Sud, Honduras, Ungaria. Competiția egipteană va fi transmisă de Eurosport.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei