Sâmbătă, 06 Iunie 2026

FC Farul, ambiție uriașă de a bate pe Viitorul

de Cristian PAHOMIE Vineri, 23 Martie 2012 1661 2 min citire
FC Farul, ambiție uriașă de a bate pe Viitorul
Aflate în lupta pentru promovarea în Liga I, cele mai bune cluburi ale județului, FC Farul și FC Viitorul, au continuat, ieri, războiul psihologic de la distanță.
Presiunea creată în aceste zile în jurul derby-ului FC Farul - Viitorul i-a speriat pe ambii antrenori, Viorel Tănase, respectiv Cătălin Anghel, care le-au cerut jucătorilor să ignore declarațiile din presă ale conducătorilor și să se concentreze exclusiv asupra adversarilor.
Pentru antrenorul Farului, jocul de sâmbătă, cu FC Viitorul, este mai mult decât un simplu meci al orgoliilor, mai ales că formația sa este obligată să câștige, pentru că fiecare punct poate fi decisiv la finalul campionatului, atunci când "marinarii" speră să revină în Liga I.
"Pentru mine și echipa mea, jocul cu FC Viitorul este mai mult decât un simplu derby. Acest joc este o finală din care îmi doresc să ieșim cu un rezultat pozitiv. Viitorul are și puncte slabe, pe care sper să le putem specula la maximum, astfel încât, la final, să ne facem suporterii fericiți. Le-am cerut jucătorilor mei să nu citească presa și să nu dea declarații, nu este treaba noastră să vorbim în aceste zile. Datoria noastră este să ne antrenăm bine și să câștigăm fiecare meci. Am pregătit jocul cu foarte mare atenție. Niciodată nu am pregătit un meci la egal, pentru că îmi doresc mereu să câștig și sper ca la meciul cu FC Viitorul echipa mea să dea dovadă de motivația și de spiritul de sacrificiu pe care am vrut să îl implementez la echipă încă din prima zi când am venit la FC Farul", a declarat antrenorul Viorel Tănase.
De partea cealaltă, antrenorul Viitorului a declarat că la meciul cu Farul echipa sa va renunța la spectacol și se va concentra pe obținerea celor trei puncte, mai ales că, în cazul în care va pierde sâmbătă, iar Săgeata Năvodari se va impune la Giurgiu, Viitorul va ceda poziția de lider în Seria I.
"Sper ca starea de tensiune din jurul partidei de sâmbătă să nu se resimtă și în vestiar. Atât tehnico-tactic, cât și mental, suntem pregătiți să câștigăm acest meci. Cel mai mult contează cele trei puncte și mi-ar plăcea să câștigăm indiferent că jocul va fi mai mult sau mai puțin spectaculos. După trei cuvinte trebuie să ne ghidăm sâmbătă: încredere, convingere în ceea ce facem și atitudine. Dacă vom avea aceste trei lucruri, va fi bine pentru noi", a declarat Cătălin Anghel.
Tehnicianul nu se va putea baza pe serviciile fotbaliștilor Bejan (suspendat), Albu și Cristea, care vin după accidentări și încă nu pot face antrenamente alături de coechipieri.
Suporterii care nu vor putea să vadă meciul din tribunele stadionului "Orășenesc" din Ovidiu vor avea ocazia să urmărească meciul dintre FC Viitorul și FC Farul la televizor, în direct la Digi Sport, cu începere de la ora 13.30.
Taguri
Articolul anterior Promoție la consultațiile pentru depistarea apneei în somn
Articolul următor Ce performanță a mai reușit "briliantul" Evelinei Lisenco

Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Dublu Simpatizant
23 martie 2012
Hai Farul! Hai Viitorul!

Imi doresc ca ambele echipe sa promoveze la sfarsitul returului in Liga 1 si astfel Constanta sa aiba, la fel ca Ploiesti si Cluj Napoca, doua formatii la acest nivel. Deoarece Viitorul are sansele cele mai mari de promovare, sper ca in meciul de sambata sa castige Farul.

4D
23 martie 2012
Farul si Viitorul sa joace pe un nou stadion in Liga 1!

In meciul de maine sa castige echipa cea mai buna! Constanta are sansa unica sa aiba doua echipe in Liga 1! Constanta merita un nou stadion si sper ca aceasta dorinta sa fie auzita!

Un constantean
23 martie 2012
Felicitari celor doi de mai sus

In sfarsit am citit si eu doua postari civilizate si normale. Felicitari pt ca a-ti pus punctul pe i

farist
23 martie 2012
farist

farul nu are nevoie de dublu simpatizanti , asa sunt o gramada care tin si cu farul si cu steaua , ori una ori alta , FARUL e FARUL ... CONSTANTA E FARUL !

oarecare
23 martie 2012
da

judetul constanta sa aiba 2 echipe in liga 1... orasul constanta una...adica FARUL si orasul ovidiu alta... adica viitorul

un Farist adevarat
23 martie 2012
2 sabii nu incap ...

Si Steaua si Dinamo sunt din acelasi oras, dar cele 2 grupari se urasc de moarte. Daca hagi ar fi fost mai uman era concordie poate, dar din moment ce promite si nu se tine de cuvant, sfidand Farul, sau declarandu-se deschis stelist, nu va fi pace sub maslin! Daca e stelist sa se duca in Ghencea cu echipa lui! Daca e mercenar, sa plece cu mercenarii lui din Constanta! Acest oras este cu Farul pana la moarte, iar acei utopici care tin cu viitura sa se mute in Bucuresti! Hai Farul! Mult succes maine! Vom fi alaturi numai de voi!

gny
23 martie 2012
bla

spuneti si mie va rog cat costa un bilet la viitorul vs fc farul de maine

Dini
23 martie 2012
bilet meci

Costa 5 lei biletu daca mai exista bilete sau adca se dau suporterilor Farului

Anonymus
23 martie 2012
nu sunt bilete

nu va mai agitati degeaba

Anonymus
23 martie 2012
puteti vedea meciul pe digi

P.S. de la 13.30... restul e can-can

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei