FC Timișoara, vicecampioana României, și Gloria Bistrița, echipa clasată pe locul 14 în Liga 1, nu au primit licența pentru sezonul 2011 / 2012 al primului eșalon al fotbalului românesc (decizia este definitivă), astfel că au fost retrogradate.
- Publicitate -
Celor două echipe le fusese acordată licența în primă instanță, dar directorul de licențiere al Federației Române de Fotbal, Viorel Duru, a făcut apel. FC Timișoara a avut datorii la bugetul de stat și la Benfica Lisabona, în urma transferului fundașului stânga Laszlo Sepsi, iar Bistrița la bugetul statului.
"Cluburile din Liga 1 cărora li s-a refuzat licența trebuie să solicite licența pentru participarea în Liga a II-a, sezonul 2011 / 2012, până la data de 6 iunie a.c., evaluarea îndeplinirii criteriilor de licențiere urmând a fi făcută pe baza documentelor deja prezentate", se arată pe site-ul oficial al FRF. Surse apropiate clubului bănățean susțin că, dacă, până la acest termen, achită datoria de 1,2 milioane de euro către Benfica, FC Timișoara va scăpa de Liga a III-a, rămânând în Liga a II-a.
În urma retrogradării Timișoarei, FC Vaslui va juca în play-off-ul Ligii Campionilor, în locul bănățenilor, iar Gaz Metan Mediaș a prins un loc în preliminariile Europa League. De asemenea, prima retrogradată, Sportul Studențesc, a rămas în Liga 1, după ce, dintre celelalte echipe retrogradate, U Craiova și Victoria Brănești nu au primit licența, iar Unirea Urziceni nu a solicitat-o.
Totuși, atât Timișoara, cât și Bistrița ar putea rămâne în Liga 1, dacă membrii Comitetului Executiv al FRF vor acorda o excepție. Însă, în acest caz, echipa bănățeană nu va putea participa în cupele europene.
Din Liga a II-a au promovat până acum Ceahlăul Piatra Neamț și Concordia Chiajna. În Comitetul Executiv, se va decide cum se va completa Liga 1, putând promova, pe lângă primele două poziții, și locul trei din seria secundă a Ligii a II-a (cele trei echipe care se luptă la promovare sunt Petrolul Ploiești, FC Bihor și Dacia Mioveni). Totodată, se poate ajunge și la un meci de baraj între Delta Tulcea (echipa de pe locul patru din seria întâi a Ligii a II-a) și locul trei din seria secundă.