FC Viitorul are nevoie de o victorie cu Ceahlăul ca de aer

de Andrei ALDEA Sâmbătă, 16 Martie 2013 167
Având în vedere rezultatele slabe obținute în ultimele etape ale Ligii I, FC Viitorul se consideră obligată să obțină o victorie în confruntarea cu Ceahlăul Piatra Neamț, duminică(19.30), pe stadionul "Farul".
"Nu vreau să vorbesc de înfrângere, trebuie să lăsăm negativismul și să fim optimiști. Vorbim numai și numai de victorie. Este cel mai bun moment să strângem rândurile și să câștigăm un nou meci. Nu vă ascund faptul că ne-am gândit la victoria din tur care ne-a descătușat într-un fel, iar de această dată Ceahlăul poate fi din nou un fel de talisman norocos. Ar fi cât se poate de bine deoarece venim după o serie mai lungă de rezultate negative și băieții au nevoie de un succes mai mult de moral decât pentru punctele din clasament", a declarat tehnicianul Viitorului, Cătălin Anghel.
Chiar dacă Viitorul a câștigat cu 3-0 în tur la Piatra Neamț, evoluția Ceahlăului din runda precedentă a surprins și arată că oaspeții vor pune probleme grupării constănțene.
"Știm foarte bine că Ceahlăul a marcat trei goluri Stelei, dar nu trebuie să se întâmple același lucru și la partida cu noi. O să închidem spațiile și toate drumurile spre poartă și nouă nu o să ne marcheze niciun gol. Vom câștiga", a declarat fundașul central FC Viitorul, Sebastian Mladen. 
Taguri

Comentează știrea

portarul stadionului
16 martie 2013
când mergem la stadion ?

Din câte știam eu, Frarul joacă sâmbătă, iar meciul Viitorului se dispută duminică !? ...iar voi scrieți că-i sâmbătă seara (19.30). E reală informația, e o eroare sau dezinformare ?

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei