Duminică, 07 Iunie 2026

FC Viitorul câștigă la Iași și rămâne în cărți pentru play-off

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 05 Februarie 2020 198 1 min citire
FC Viitorul câștigă la Iași și rămâne în cărți pentru play-off
Foto: Prosport
FC Viitorul a obținut, luni seară, o victorie extrem de importantă în Liga I. 
Echipa lui Gheorghe Hagi a jucat, în deplasare, cu Politehnica Iași, formație antrenată de Mircea Rednic. Gazdele au deschis scorul în minutul 2, prin Omoh, care a primit o centrare foarte bună din partea lui Horsia. Ieșenii au continuat să atace, însă nu au reușit să mai înscrie în poarta apărată de Căbuz. Viitorul a dat lovitura în ultimele zece minute ale partidei. Mai întâi, camerunezul Zoua a înscris după o respingere în față a goalkeeper-ului advers, iar apoi, Gabi Iancu a adus victoria pentru trupa lui Hagi, după ce a profitat de o greșeală a unui fundaș moldovean. 
Echipa de pe litoral se află pe locul 5 și are 38 de puncte acumulate, luptându-se în continuare pentru o clasare în play-off. 
În etapa viitoare, FC Viitorul va primi vizita Universității Craiova, echipă care a câștigat și ea în această etapă, 3-1 cu Gaz Metan. 
XXX 
FC Viitorul s-a despărțit de căpitanul Bogdan Țîru, cel care a semnat cu polonezii de la Jagiellonia Bialystok, informează site-ul oficial al clubului. 
Fotbalistul nu a făcut parte din lotul constănțenilor care s-a deplasat la Iași, el afându-se deja în Polonia, acolo unde a efectuat vizita medicală. 
Taguri
Articolul anterior Horia Tecău și Jean-Julien Rojer sunt în sferturi la Montpellier
Articolul următor Marfă contrafăcută adusă din Turcia, confiscată la graniță

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei