FC Viitorul s-a întărit cu doi fotbaliști străini

de Mihai CHELEȘ Luni, 14 Ianuarie 2019 349
Conducerea clubului FC Viitorul a mai perfectat, week-end-ul trecut, alte două transferuri. După achiziționarea mijlocașului Andrei Târcoveanu (21 de ani), managerul Gheorghe Hagi a ajuns la o înțelegere cu un alt mijlocaș, brazilianul Eric de Oliveira (33 de ani), dar și cu fundașul stânga olandez Bas Kuipers (24 de ani).
Pentru Eric de Oliveira, este al doilea descălecat la malul mării, după aventura din perioada iulie-decembrie 2017, sud-americanul semnând un contract pe un an și jumătate.
Olandezul Bas Kuipers a fost legitimat ultima dată la ADO Den Haag și a semnat un contract pe doi ani și jumătate cu gruparea constănțeană. Acesta a bifat prezențe în tricourile naționalelor U17, U20 și U21 ale Olandei, fiind propus la Viitorul de fostul internațional George Ogăraru.
FC Viitorul se află într-un stagiu de pregătire la Belek (Turcia), acolo unde va susține șapte partide de verificare.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei