Duminică, 07 Iunie 2026

FC Viitorul și-a prezentat achizițiile, înaintea plecării în Turcia

de Mihai CHELEȘ Joi, 15 Iunie 2017 287 1 min citire
FC Viitorul și-a prezentat achizițiile, înaintea plecării în Turcia
Campioana României la fotbal, FC Viitorul, va pleca în primul cantonament al acestui sezon, în Turcia, la Bolu, acolo unde are programate și două partide amicale, contra celor de la Inter Baku și FK Zira. 
Înaintea plecării, constănțenii au organizat, ieri, o conferință de presă în care și-au prezentat primele achiziții ale verii. Trei nume noi vor îmbrăca echipamentul alb-albastru din acest an. 
Primul care a sosit la echipă a fost Ovidiu Herea (32 de ani), un mijlocaș ofensiv ce a mai jucat pentru FC Național, Rapid București, Sion (Elveția), Skoda Xanthi (Grecia), Pandurii Târgu Jiu și Concordia Chiajna. Herea are și două meciuri și un gol marcat pentru naționala României. 
Cel de-al doilea jucător care a semnat este Andrei Dumitraș (29 de ani), jucător polivalent în linia defensivă, ce a mai jucat la Ceahlăul Piatra Neamț, FCSB și Universitatea Craiova. 
Al treilea transfer este și cel mai surprin-zător, unul din "băieții răi" ai fotbalului românesc în ultima decadă, fundașul Ma-rius Constantin (32 de ani). Constantin și-a trecut în CV echipe precum FC Brașov, Rapid București, FC Vaslui, Târgu Mureș și Jiangsu Sainty (China). De asemenea, acesta a strâns și patru selecții în tricoul naționalei României. 
În lotul reunit zilele trecute, s-au putut sesiza și câteva surprize. Pe lângă revenirea jucătorilor împrumutați, a revenit la prima echipă și spaniolul Daniel Lopez, jucător intrat în dizgrația lui Gheorghe Hagi, în partea a doua a sezonului. De asemenea, a surprins și lipsa lui Gabriel Iancu, considerat "copilul de suflet" al antrenorului constănțean. Nu este cunoscută situația sa, dar sunt semne că acesta nu va continua la Constanța. 
Taguri
Articolul anterior Opt pugiliști români, la Campionatele Europene din Ucraina
Articolul următor MOMENTUL MULT AȘTEPTAT PENTRU MILITARI. Măririle salariale la SGP, între 200 și 450 lei. Se vor încasa diferențele și din aprilie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei