Sâmbătă, 06 Iunie 2026

FCSB a câștigat în deplasare cu Universitatea Cluj, 2-0, în play-off

de Mircea GHIȚĂ Luni, 12 Mai 2025 133 1 min citire
FCSB a câștigat în deplasare cu Universitatea Cluj, 2-0, în play-off
FCSB, virtual campioană după remiza dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj (2-2), a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 2-0 (0-0), duminică seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 8-a a fazei play-off a Superligii de fotbal.
Ambele goluri au fost marcate de Marius Ștefănescu (72, 77), jucător introdus la pauză.
Oaspeții au avut prima ocazie prin Octavian Popescu (30), al cărui lob a fost respins de Edvinas Gertmonas.
„U” și-a creat mai multe ocazii până la pauză. Mamadou Thiam (32) a șutat din careu, dar portarul Ștefan Târnovanu a respins. Andrej Fabry (32) a executat un corner, Iulian Cristea a deviat mingea, iar Lucas Masoero a trimis în transversală. Cristea (33) a șutat peste poartă din mijlocul careului, iar Issoug Macalou (33) a luftat de la 7 metri.
În min. 43, Vladislav Blănuță a fost ținut ușor în careu de Valentin Crețu, iar arbitrul a dictat penalty, pe care l-a anulat după ce a urmărit reluările video.
După pauză, Macalou (66) a șutat din afara careului, dar puțin pe lângă poartă.
FCSB a deschis scorul în min. 72, prin Ștefănescu, care a fost angajat în careu de Risto Radunovic, l-a driblat pe Gertmonas și a trimis sub transversală.
Ștefănescu a dublat avantajul oaspeților (77), după o minge așezată de Jordan Gele la centrarea lui Daniel Bîrligea.
FCSB a ajuns la 22 de meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, 15 victorii și 7 egaluri.
În meciurile directe dintre cele două echipe, FCSB a remizat la București (1-1) și s-a impus la Cluj (2-1), în sezonul regulat, iar în play-off a câștigat cu 1-0 și 2-0.
Taguri
Articolul anterior CSM Bucureşti a cucerit Cupa României la handbal feminin
Articolul următor Tulcea / Primăria așteaptă soluții privind furnizorul de căldură în sistem centralizat din municipiu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei