FCSB, victorie superbă în „Bănie” cu CSU Craiova

de Mircea GHIȚĂ Luni, 29 Noiembrie 2021 164
FCSB s-a impus cu 3-2 în derby-ul etapei cu Universitatea Craiova, la finalul unui meci nebun disputat pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Oltenii au condus grație golului marcat de Andrei Ivan din lovitură de la 11 metri, dar s-au văzut conduși la pauză. Gazdele au reușit să egaleze prin Câmpanu, însă meciul avea să se decidă în prelungiri.
Andrei Cordea a prins un șut extraordinar la colțul lung în al doilea minut al prelungirilor și a adus victoria bucureștenilor, acesta fiind al doilea succes din tot atâtea meciuri ale antrenorului Toni Petrea de la instalare. În urma acestui rezultat FCSB este pe locul al doilea în clasamentul Ligii Întâi, cu 37 de puncte, la 5 lungimi în spatele celor de la CFR Cluj. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei