Liga a III-a la fotbal, Seria a III-a FCV Farul II, la prima înfrângere din actuala ediţie de campionat

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 20 Octombrie 2021 264
FCV Farul II a suferit prima înfrângere din actuala ediţie a Ligii a III-a la fotbal. Formaţia constănţeană a fost învinsă, cu scorul de 2-3 (1-1), de CS Afumaţi, într-o partidă restantă din etapa a şaptea.
Ilfovenii au deschis rapid scorul, prin Cristian Onţel (min. 7), însă, până la pauză, „marinarii” au reuşit egalarea, prin Bodişteanu (min. 41). Debutul reprizei secunde a aparţinut echipei din Afumaţi, care a marcat de două ori, prin Mugurel Dedu (min. 50) şi Robert Buduroi (min. 56), apoi constănţenii au presat şi au alergat mult, în speranţa că vor obţine măcar o remiză.
Oaspeţii au cerut penalty în minutul 69, pentru un presupus fault în careu al lui Zaina asupra lui Chera, însă arbitrul Cristian Anghelina nu numai că nu a acordat lovitura de la 11 metri, ci l-a avertizat pe fotbalistul Farului II pentru simulare, Chera fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene.
Până la final, Eduard Radaslavescu a redus din handicap, în minutul 78, iar Afumaţiul s-a apărat eroic şi a păstrat toate cele trei puncte.
FCV Farul II (antrenor Sorin Rădoi): Muşat, Georgescu (min. 58, Voicu), Bîrzu, Buta, Chera, Josemi, Popescu (min. 58, Călin), Casap (min. 58, Tănasă), Bodişteanu, Cojocaru (min. 76, Boicu), Radaslavescu.
În ciuda acestui eşec, FCV Farul II se menţine pe primul loc în clasamentul Seriei a III-a, cu 21 de puncte. Pe podium mai figurează CS Afumaţi şi Agricola Borcea, fiecare cu 17 puncte, departajate de golaveraj.
Etapa viitoare (sâmbătă, 23 octombrie), este programat derby-ul local Gloria Albeşti - FCV Farul II.
Foto: farulconstanta.com
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei