Duminică, 07 Iunie 2026

FCV Farul, primul club de fotbal care îşi propune atingerea neutralităţii climatice până în 2030

de Sorin MIHALACHE Joi, 09 Septembrie 2021 189 2 min citire
FCV Farul, primul club de fotbal care îşi propune atingerea neutralităţii climatice până în 2030
Clubul FCV Farul Constanţa consideră schimbările climatice una dintre cele mai mari ameninţări cu care se confruntă societatea noastră în prezent şi, din acest motiv, sprijină eforturile Uniunii Europene de prevenire a acestora.
Preocupaţi de viitor şi, totodată, conştienţi de faptul că fiecare dintre noi putem contribui la îmbunătăţirea situaţiei climatice grave cu care ne confruntăm, „marinarii” îşi propun, printr-o viziune clară, ca în toate activităţile să atingă neutralitatea în privinţa emisiilor directe de gaze care produc efect de seră, până în anul 2030. Este o prioritate strategică pentru care conducerea clubului va elabora, împreună cu experţi din domeniu, un plan de acţiune care să prevadă o tranziţie necesară atingerii acestui obiectiv şi investiţiile necesare.
De asemenea, clubul constănţean îşi propune să promoveze această iniţiativă în relaţia cu suporterii, partenerii, sponsorii şi subcontractorii.
„Pentru noi, viitorul a fost, este şi va rămâne cuvântul de ordine. Lucrăm mult cu copiii, iar proiectul nostru este despre ei şi despre viitorul lor şi al nostru. Ne dorim cu toţii o lume mai bună, iar pentru asta, este esenţial ca fiecare dintre noi să se implice.
Împreună cu colegii din club şi din Academie, vom face tot ce depinde de noi pentru atingerea neutralităţii climatice până în 2030, mai ales că, din datele prezentate de experţi, Constanţa este una dintre cele mai expuse zone din România în cazul în care fenomenul încălzirii globale nu este stopat”, a declarat Gheorghe Hagi, acţionar Farul Constanţa.
XXX
La rândul său, preşedintele clubului, Gheorghe Popescu, a dezvăluit şi măsurile concrete ce vor fi luate în cadrul acestui proiect.
„Din informațiile noastre, suntem primul club de primă ligă din lume care îşi propune acest obiectiv ambiţios. Vom sugera UEFA şi FIFA crearea unui grup de lucru în care cluburile să schimbe informaţii despre cum ar putea colabora în combaterea schimbărilor climatice. Este timpul să acţionăm împreună pentru viitorul copiilor noştri.
În ceea ce ne priveşte, vom adopta foarte curând măsuri concrete. De exemplu, în baza noastră de la Ovidiu, va începe un prim proiect de producţie de energie regenerabilă care să ne asigure o parte din consum şi care să alimenteze şi maşinile electrice la care vrem să trecem pentru transport”, a explicat Popescu.
Foto: farulconstanta.com
Taguri
Articolul anterior Florin Cîțu a demis 14 prefecți și 28 de subprefecți susținuți de USR-PLUS
Articolul următor Parfumuri posibil contrafăcute, vândute la „superofertă”, pe stradă, în Constanţa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei