FCV Farul, primul club din Liga I ce oferă maşini electrice şi staţii de încărcare auto

de Sorin MIHALACHE Joi, 16 Decembrie 2021 209
FCV Farul Constanţa continuă proiectul anunţat încă de la începutul lunii septembrie, prin care se doreşte neutralitatea climatică până în anul 2030.
Au fost făcuţi deja primii paşi în acest sens, la Baza Sportivă a Academiei „Gheorghe Hagi” de la Ovidiu, fiind montate primele două staţii auto de încărcare electrică. Acestea urmează să deservească maşinile electrice puse la dispoziţie jucătorilor de către partenerul Automobile Bavaria.
„Este un proiect la care ţinem foarte mult. Primul pas l-am făcut prin montarea acestor staţii electrice la stadion, urmează maşinile electrice la club, instalarea panourilor voltaice la Academie şi plantarea de copaci. Fiecare eveniment îl vom prezenta astfel încât să se vadă că în cadrul acestui proiect facem lucruri concrete şi nu a fost doar pe hârtie, pentru a deveni neutri, în 2030, aşa cum am promis”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, preşedintele FCV Farul Constanţa, Gheorghe Popescu.
Primele maşini electrice au fost puse de la finalul săptămânii trecute la dispoziţia jucătorilor echipei constănţene, fiind vorba de noile modele electrice BMW i3.
Foto: farulconstanta.com
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei